Autori de rondeluri | Rondeluri alese la întâmplare | Adaugă poezie/rondel

Rondeluri recent adăugate

Stafie

Nu mai găsesc cărarea către tine,
Și parca ne-am pierdut în hăul vieții,
Ți-au ciugulit orgoliul nătăfleții,
Vezi, ai uitat că-mi circulai prin vine...

Da, uite, beib, mă sâcâie scaieții,
Dezamăgirea bate-n tamburine,
Și trenul nostru nu mai are șine,
În inimă au cuibul doar ereții,

Încă te simt, ca pe o nevralgie,
Dar am linșat corect orice trăire,
Am dat cu barda într-o amăgire,
Ai fost mireasa mea fară de mire;

Să nu te-ntorci, ar fi doar blasfemie,
Iubirea noastră, azi, e o stafie...

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Psalmii devenirii întru ființă - În cinstea filozofului Constantin Noica

Psalmul I: Psalmul libertății prin Lumină


Acum sunt liber să iubesc misterul
Luminii ce-a atins și coasta mea,
Născând o nouă Evă: caracterul
Ce-adânc, de ani, în mine clocotea.

De-abia acum mi-a izbucnit în lavă
Dorința de-a-L trăi pe Dumnezeu;
Când Te-ai atins de-o inimă bolnavă
Atunci a explodat Big-Bang-ul meu.

Și tot ce-a fost știință ateistă
În Hades zace, fără de temei
Iar înșelarea evoluționistă
S-a prăbușit în grobianul ei.

E plin de sens și viață Universul
Căci Dumnezeu la toți veghează mersul!

[...] Citește tot

sonet de din psalmii biblici, Din cartea Cătălin Varga, Psalmii celor 7 trepte
Adăugat de catalin_vargaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Renasteri baptismale" de Cătălin Varga este disponibilă pentru comandă online la 27.00 lei.
Aurora Luchian

Iubite, urlă iarna

Iubite, urlă iarna cu viscolul în plete,
Iar o vântoasă surdă îngenunchează pomi,
S-aud și trosnituri cu ton de pistolete,
Când își răsfrâng din ramuri și plâng ursuzi, molcomi.


Încuie ușa bine și trage din obloane,
Nu o lăsa să intre în cuibul nostru cald,
Și încălzește-l grabnic, și caută-n cotloane
O plapumă pufoasă cu cercuri de smarald.


Ne zguduie și poarta.... Ai zăvorât-o bine?
Să nu pătrundă zbucium în cuibul nostru mic,
Și scârțâie fântâna cu răni de mandoline,
Când crivățul o-ndeasă sub tălpi de inamic.


Iubite urlă iarna și-o spaimă mă apasă,
Încuie ușa bine, să nu ne intre-n casă...

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ai evadat. Sunt solo cu piticii

Ai evadat. Sunt solo cu piticii
Ce-mi joacă bossanova-n tărtăcuță,
Zeiță deghizată în maimuță,
Pe unde-ți pasc lăptoasele capricii?

Mă va strivi sordida cămăruță
Și cine dracu-ți va mai frige micii,
Prestând docil erotice servicii,
Cu zâmbetul senil de bunicuță?

Când o să vii de-a bușilea spre iarnă
Să te-ncălzesc la pieptul meu stufos,
Vei remarca un macho-ntr-o lucarnă

Jucând cu pinguinii "lapte gros",
Din dragostea ce m-a pocnit în goarnă
Nu va rămâne, beibi, nici un os.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Noaptea dorințelor

șterg praful așezat pe vechiul vis
privesc clepsidra cu două emisfere
noapte și zi se scurg prin scris
muza a venit daruri să-mi ofere.

slove optimiste se scurg din condei
tăcerea-i o durere și de ea fug
ninsoarea dragostei se-așterne pe idei
pornesc spre stele ca un transfug.

privesc în pieptul cerului albastru
stele îmi povestesc despre revelion
ele mă recunosc ca pe un astru
timpul meu străluce ca un medalion.

alung din inimă suspinul dezastru
punctez o dorință dintr-un milion.

sonet de
Adăugat de RomanticaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Aurora Luchian

Nu mai pot naște perfectul

Nu pot zămisli perfectul - sunt o stearpă și-n cuvânt -
Nici să nasc în chin sublimul prin miresmele de vânt,
Nici în primăveri virgine, - pruncu-n migăliri, l-aș pierde -
Nici să concurez cu solul care procrează verde.

Croșetez, sperând, de-o vreme, botoșei din ghemul meu,
Și trudesc ca să dau viață... baremi unui fad clișeu.
Nu am fler, luturi, nici daltă să cioplesc cu nostalgie
Absolutul existenței, țeluri într-o elegie.

Mi-am dezmoștenit sterilul că n-a conceput măcar
Într-o vară nădușită, cu picioarele pe jar;
Un copil cu ochi albaștri ca să-mi animeze viața,
Lângă cel cu ochii verzi, un vioi ca dimineața.

Am carențe și restanțe dintr-o viață ce n-o știu,
Și plătesc azi, pământeană, izolată ca-n pustiu...

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ritual sub vâscul cerului

pocnete de bici alungă strigoii
focuri de paie ard blesteme rele
căruța neamului e trasă de boii
care au păscut lumina din stele.

vine anul nou încărcat cu poveri
îl aștept și eu cu câteva surprize
să îmbuneze zeii demagogi severi
să scoată neamul românesc din crize.

cămașa de lumină s-o îmbrac mereu
să luminez și noaptea cu gândurile mele
pentru fericre am trudit din greu
și răspândesc iubire pe ample rețele.

din cuvinte-mi construiesc un loc în veșnicie
nu vreau să treacă anii prin zădărnice.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ecouri albastre

freamătă de doruri munții dintre noi
ascensiunea de ecouri îi alintă
scăldați de lacrimi și de bătrâne ploi
munții din noi de fericire cântă.

locuitori de soi pe planeta albastră
respirăm parfumul minunatelor flori
păsări îndrăgostite cântă la fereastră
și toate nopțile sunt vegheate de sori.

doina din izvoare rezonează în sânge
zâmbete pe buze parcă-s niște fluturi
auguste splendori sufletul le strânge
stelele se cuibăresc între săruturi.

oameni semănați iubire pe câmpia din voi
o să crească lanuri împlinind nevoi.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicu Gavrilovici

Când voi pleca

Și am să plec, când voi pleca, frumos,
Cu un cuvânt de-argint înfipt în tâmplă,
Ne-nțelegând de ce mi se întâmplă
Să mă zăresc în ape albatros.

La fericire pururi corigent
Pe umeri voi purta de stele cruce,
Voi arunca pe ruguri legi caduce
Eu însumi o făclie permanent.

Voi trece graniți fără vreun regret
Din fluiere de os doinind duios
Făcând naveta înspre cer pe jos
Chemat pe-o stea de îngeri la banchet,

În tâmplă c-o vocală violet
Când voi muri am să o fac frumos.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Arheologie abstractă

sap în conștiință să mă cunosc mai bine
descopăr amintirile cu iubiri pătimașe
celulele îmi sunt ca stupii de albine
sufletul e un înger cu alinturi gingașe.

dar e în mine și un demon vicios
păcătuind fumând, păcătuind în gând
mă lupt cu el în mod cuviincios
îngerul de veghe îl văd lăcrimând.

nu vreau să sap pe un teren minat
să-mi explodeze inima de viciu trădată
ciudățenii și ofuri am de eliminat
să resimt inocența de altădată.

în tot ce fac mă-ncurajează Dumnezeu
am descoperit în suflet un fel de muzeu.

sonet de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina din 10 > >>


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
Direcționează
3,5%
către Asociația Culturală Citatepedia!

Citește detalii »

Fani pe Facebook

 
Poți promova cultura română în lume: Intră pe www.intercogito.ro și distribuie o cugetare românească într-o altă limbă!